Ediţia a XLIV-a, 2018

Afişul Ediţiei

Ediţia a XLIV-a a Colocviului s-a desfăşurat în perioada 17-19 mai 2018. Tema generală a fost Nenţeles rămîne gîndul”. Înţelegere şi neînţeles în gîndirea poetică eminesciană, iar textele propuse spre analiză şi interpretare au fost: O,-nţelepciune, ai aripi de ceară!, Valuri pe lac, stelele-n ceruri, Din cerurile-albastre.
Conferinţa inaugurală, intitulată Prin materie spre absolut. Mihai Eminescu şi imaginarul mineral, a fost susţinută de Prof. univ. dr. Giovanni Magliocco, de la Universitatea din Bari, Italia.

Programul Colocviului

EXEGEZE

  1. Ioana Hodârnău, Anul II, Cluj-Napoca, Configurarea cunoaşterii în poetica eminesciană ˗ un proiect irealizabil. Limbajul şi sensul ironiei
  2. Ciobanu Vasilisa, Anul II, Bălţi, Gândirea poetică şi meandrele nepătrunsului/neînţelesului în lirica eminesciană
  3. Elena Ancuţa Pîrvoiu, Anul II, Craiova, Transfigurări ideologice şi mitologice ale istoriei în poezia eminesciană
  4. Alexandra Olteanu, Anul I, Iaşi, Teatrul eminescian sau istoria naţională ca psihodramă
  5. Andra Elena Ionescu, Master I, Bucureşti, Peisajul eminescian
  6. Ioana Andreica, Anul II, Suceava, Cunoaştere şi violenţă în proza eminesciană
  7. Iulia Feldorean, Anul I, Sibiu, Lectură şi simţuri în poemul O-nţelepciune, ai aripi de ceară!
  8. Sorina Tarba, Master II, Cluj-Napoca, O lectură genetică a poemului Rugăciunea unui dac
  9. Daniela David-Bolintiş, Anul I, Bucureşti, Verbele dicendi: ocurenţe şi structuri imaginare în poezia eminesciană
  10. Raul Săran, Anul III, Timişoara, Metafizica vulgarităţii – analiză asupra poeziei „licenţioase”
  11. Ionuţ Orăscu, Master I, Craiova, Eminescu şi poezia din a doua jumătate a secolului XIX
  12. Ramona Petrescu, Anul III, Iaşi, Neînţelegerea, imbold spre reflexivitate în discursul poetic

CRITICA CRITICII & STUDII CULTURALE

  1. Emilia Merce, Anul III, Timişoara, Reprezentări ale imaginarului eminescian în trei studii critice
  2. Otilia Ungureanu, Master I, Suceava, Criza eminescologiei. Între un Eminescu „mumificat” şi un Eminescu „viu”
  3. David Morariu, Anul II, Sibiu, Perspective critice asupra indianismului în opera lui Mihai Eminescu
  4. Georgiana-Ionelia Pozmac, Anul III, Craiova, „Negocierea” imaginii lui Eminescu în romanul Vieţile paralele de Florina Ilis
  5. Ştefania Pricop, Master II, Iaşi, Experienţa berlineză a lui Eminescu, din perspectiva unui „martor ocular”

POETICĂ ŞI STILISTICĂ. LEXICOGRAFIE POETICĂ

  1. Ica Dumbravă, Master I, Bucureşti, Concepte poetice – actualizări metatextuale în poezia eminesciană
  2. Mihai Duma, Anul III, Cluj-Napoca, Paralelismul – între strategie poetică şi principiu ordonator al universului liric
  3. Paraschiva Pîțu, Master I, Suceava, Universul grotesc: semnificaţii şi sensuri
  4. Beatrice Colibă, Anul I, Bălţi, Interogaţia retorică, vehicol al căutării expresiei poetice a neînțelesului/înțelesului la Mihai Eminescu
  5. Mihaela Constantinescu, Anul III, Craiova, Lexicul religios în poezia lui Mihai Eminescu
  6. Mădălina Ceciuleac, Anul I, Iaşi, Scepticismul în poemul O-nţelepciune, ai aripi de ceară!
  7. Daniel Petru Sandu, Anul I, Suceava, Semnificaţiile geniului
  8. Bianca Alecu, Anul II, Bucureşti, Metafora turmei în poezia eminesciană
  9. Alexandru Foitoș, Anul II, Timişoara, Între fantomatic şi diafan
  10. Ana-Maria Antonesei, Anul III, Suceava, Înţelesuri ale „neînţelesului” eminescian
  11. Denisa Gherman, Anul III, Bacău, Forme ale discursului popular în corespondenţa Mihai Eminescu-Veronica Micle
  12. Alexandra Ana-Maria Diaconiţa, Anul III, Iaşi, Dinamica înţelegere-neînţelegere în cîteva poeme eminesciene

PUBLICISTICĂ, ÎNSEMNĂRI, CORESPONDENŢĂ

  1. Lucreţia Pascariu, Master I, Iaşi, Caracterul retoric al discursului publicistic eminescian
  2. Iunis-Ştefana Minculete, Anul I, Sibiu, Înţelegerea fiinţei româneşti în publicistica eminesciană
  3. Gianina Ciupuligă, Anul III, Timişoara, Educaţie şi cultură în orizont atemporal
  4. Ozana Ciobanu, Anul II, Suceava, Ideea de cunoaştere în corespondenţa eminesciană
  5. Elena Dolinţă, Anul I, Bălţi, Formele discursului amoros în corespondenţa M. Eminescu – V. Micle

ATELIERUL DE TRADUCERI

  1. Bianca Alecu, Anul II, Bucureşti, Limba engleză
  2. Bianca-Sînziana Gagiu, Anul III, Suceava, Limba engleză
  3. Ana-Maria Antonesei, Constantin-Andrei Pătrăucean, Anul III, Suceava, Limba franceză
  4. Mirela-Dana Ostafi, Erena-Ana Tanasi, Anul III, Suceava, Limba franceză
  5. Georgiana Obadă, Nicoleta Sfinţiţchi, Teodora Vasilovici, Anul III, Suceava, Limba germană
  6. Georgiana Turcuman, Anul II, Suceava, Anissa Taouil Hassouna, Anul II, Erasmus+ Universitatea Hassan II, Casablanca Maroc, Limba spaniolă
  7. Daniela-Dumitriţa Covasan, Anul I, Iaşi, Limba spaniolă
  8. Oana Elena Spiridon, Anul II, Iaşi, Limba latină
Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s